Swiss Clinics dă startul primului curs din 2021 Entry level hands-on în medicina estetica minim invazivă.

Cursul de învățare accelerată este susținut de Dr. Klara Băncilă- medic specialist chirurgie plastică și este adresat medicilor interesați de medicina estetică, care doresc să-și însușească tehnicile de bază în injectarea progresivă a acidului hialuronic, dar și să trateze zone mai dificile.

Cu o experiență de mai bine de 5 ani în domeniul medicinei estetice, peste 30.000 de paciente fericite și medici specialiști cu experiență, numeroase premii ce reflectă profesionalismul și tehnicile inovatoare, Swiss Clinics este locul în care se nasc cele mai frumoase rezultate!

Suntem primii care aducem și implementăm tratamente și tehnologii revoluționare, plecând de la zona minim invazivă până la intervențiile chirurgicale. Echipa noastră multidisciplinară de specialiști reprezintă o resursă umană unică, în măsură să adopte și să implementeze cele mai noi și inedite soluții pentru rezultate suprinzătoare și sustenabile.

– Înscrierea la curs se face pe baza diplomei de medic și a cărții de identitate.

– Durata cursului este de 1 zi

Acest curs este un CURS DE ÎNVĂȚARE ACCELERATĂ, adresat medicilor interesați de medicina hialuronic, dar și să trateze zone mai dificile .

Cursul este HANDS-ON, PRACTIC si CLINIC, fiecare participant lucrand pe pacientii model, avand la dispozitie 2 ml de acid hialuronic din gama Revolax.

Toate procedurile vor fi invățate și exersate sub stricta supraveghere a medicului formator.

Tematica cursului acoperă următoarele subiecte:

  • noțiuni de anatomie;
  • tipuri de îmbătrânire și evaluarea pacienților;
  • tipuri de acid hialuronic și evoluția de-a lungul anilor;
  • indicațiile și contraindicațiile principale ale acidului hialuronic;
  • selectarea pacienților și alegerea acidului hialuronic în funcție de patologie;
  • tehnici de bază în UMPLEREA ȘANȚULUI NAZOGENIAN;
  • tehnici de bază în HIDRATAREA ȘI AUGMENTAREA BUZELOR;
  • tehnici de bază în AUGMENTAREA POMEȚILOR;
  • TEHNICA INJECTĂRII CU CANULA;
  • TEHNICA INJECTĂRII CU ACUL;
  • COMBINAREA CU ALTE TIPURI DE TRATAMENTE PENTRU UN REZULTAT OPTIM;
  • managementul durerii și tipurile de anestezie;
  • tratamentul complicațiilor și al reacțiilor adverse asociate injectării de acid hialuronic;
  • managementul așteptărilor pacienților;
  • recomandări post-procedură destinate pacienților.

Înscrierile se fac până în data de 12 Aprilie 2021

ATENȚIE: locurile sunt limitate!

Preț: 800 euro / participant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.